brișculiță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BRIȘCULÍȚĂ,brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2; brișcuță2. – Brișcă2 + suf. -uliță.
brișculiță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BRIȘCULÍȚĂ,brișculițe, s. f. Diminutiv al lui brișcă2.
brișculiță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) brișculíță s. f., g.-d. art. brișculíței; pl. brișculíțe
brișculiță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BRIȘCULÍȚĂ,brișculițe,s. f. Diminutiv al lui brișcă2; brișcuță2. — Brișcă2 + suf. -uliță.