brișcuță - explicat in DEX

brișcuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRIȘCÚȚĂ¹, brișcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui brișcă¹. – Brișcă¹ + suf. -uță.

brișcuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRIȘCÚȚĂ², brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Brișcă² + suf. -uță.

brișcuță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRIȘCÚȚĂ¹, brișcuțe, s. f. Diminutiv al lui brișcă¹.

brișcuță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRIȘCÚȚĂ², brișcuțe, s. f. Brișculiță. – Din brișcă² + suf. -uță.

brișcuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brișcúță s. f., g.-d. art. brișcúței; pl. brișcúțe

brișcuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRIȘCÚȚĂ¹, brișcuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui brișcă¹. —Brișcă¹ + suf. -uță.

brișcuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRIȘCÚȚĂ², brișcuțe, s. f. Brișculiță. — Brișcă² + suf. -uță.