brevetare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BREVETÁRE, brevetări, s. f. Faptul de
a breveta. –
V. breveta.brevetare (Dicționar de neologisme, 1986)BREVETÁRE s.f. Acțiunea de a breveta. [<
breveta].
brevetare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BREVETÁRE s. f. Faptul de
a breveta.brevetare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brevetáre s. f.,
g.-d. art. brevetắrii; pl. brevetắribrevetare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BREVETÁRE, brevetări, s. f. Faptul de
a breveta. —
V. breveta.