brăzda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRĂZDÁ, brăzdez, vb. I.
Tranz.,
absol. și
refl. 1. Tranz. și
absol. A trage brazde (
1) cu plugul; a brăzdui.
2. Tranz. și
absol. (Despre roți, corăbii, fulgere etc.) A lăsa urmă, dâră.
3. Tranz. și
refl. Fig. (Despre fața omului) A (se) zbârci, a (se) cuta, a (se) rida.
4. Tranz. Fig. (Despre ape curgătoare, forme de relief etc.) A străbate dintr-o parte în alta, de la un capăt la altul o regiune, o țară. – Din
brazdă.