brazdă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊
Loc. adj. Din (sau
de)
brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊
Expr. A da sau
a aduce (pe cineva)
pe (sau
la)
brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze.
A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda.
2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊
Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor.
3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog
1.
4. Strat de legume sau de flori; răzor
1.
5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură.
6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din
sl. brazda.