brazdă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊
Loc. adj. Din (sau
de)
brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊
Expr. A da sau
a aduce (pe cineva)
pe (sau
la)
brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze.
A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda.
2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊
Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor.
3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog
1.
4. Strat de legume sau de flori; răzor
1.
5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură.
6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. – Din
sl. brazda.brazdă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)brázdă (brázde), s. f. –
1. Fîșie îngustă de pămînt tăiată și răsturnată cu plugul. –
2. Răzor, teren însămînțat, terasă. –
3. Bulgăre de pămînt. –
4. Polog. –
Mr.,
megl. brazdă. Sl. brazda (Miklosich,
Lexicon, 42;
Slaw. Elem., 15, Cihac, Berneker 75);
cf. bg.,
sb. brazda, rus. borozdá. Der. brăzda (
var. brăzd(u)i, brezda, îmbrăzda),
vb. (a trage brazde: a tăia);
brăzdar, s. n. (fierul plugului);
brăzdător, s. n. (brăzdar);
brăzdătură, s. f. (brazdă);
brăzdoi, s. n. (brazdă greșită).
brazdă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie de pământ răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug. ◊
Loc. adj. (Despre vite de jug)
Din (sau
de) brazdă = din dreapta. ◊
Expr. A da sau
a aduce (pe cineva)
pe (sau
la) brazdă = a aduce (pe cineva) pe calea cea dreaptă, a-l face să se acomodeze.
A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situație, a se acomoda.
2. Bucată de pământ desprinsă cu iarbă cu tot; glie.
3. Rând de iarbă (sau de grâu etc.) cosită; polog.
4. Strat (de legume sau de flori); răzor.
5. Urmă, dâră, pârtie; crestătură. ♦
Fig. Zbârcitură, cută a feței. – Slav (
v. sl. brazda).
brazdă (Dicționaru limbii românești, 1939)brázdă f., pl.
e (vsl.
brazda). Urmă pe care o lasă plugu în pămînt. Bucată scoasă din pămînt cu ĭarbă pe ĭa și cu care se întărește o ridicătură de pămînt. ca să n’o strice ploaia.
Fig. Urme pe care unele lucruri le lasă trecînd:
vaporu lasă o brazdă pe apă. Pl. Zbîrciturĭ:
brazdele pe care le trage etatea pe față. Poet. Cîmpurĭ, cîmpiĭ, țară:
prea mult sînge a udat brazdele noastre.brazdă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brázdă s. f.,
g.-d. art. brázdei; pl. brázdebrazdă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)brazdă f.
1. fășie de pământ răsturnată cu plugul:
a se da la brazdă, a se deprinde, a se potoli;
2. canal ce se formează prin ruperea și răsturnarea brazdei;
3. bucată de pământ plantată cu flori, legume, iarbă;
4. iarbă verde cosită ce se dă vitelor;
5. fig. urme trecătoare ce lasă unele lucruri:
vaporul taie brazdă lungă pe al mării plaiu senin AL.
când în cercuri unduioase, când în brazde de văpaie EM. [Slav. BRAZDA].
brazdă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRÁZDĂ, brazde, s. f. 1. Fâșie îngustă de pământ, tăiată și răsturnată cu plugul; urmă rămasă în pământ după plug; brăzdătură. ◊
Loc. adj. Din (sau
de)
brazdă = (despre vite de jug) din dreapta. ◊
Expr. A da sau
a aduce (pe cineva)
pe (sau
la)
brazdă = a îndrepta pe cineva; a-l face să se acomodeze.
A se da pe brazdă = a se îndrepta; a se deprinde cu o nouă situație, a se acomoda.
2. Bucată de pământ înierbată, de formă paralelipipedică, desprinsă de pe terenurile acoperite cu iarbă, care servește la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ◊
Brazdă de udare = element provizoriu al sistemului de irigație, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor.
3. Rând de iarbă, de grâu etc. cosit; polog
1.
4. Strat de legume sau de flori; răzor
1.
5. Urmă, dâră, pârtie. ♦ Crestătură.
6. Fig. Zbârcitură, cută a feței; rid. — Din
sl. brazda.