branciog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (
Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. –
Et. nec.branciog (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (
Reg.) Pământ pietros.
branciogbrancióg s.n. (
reg.) Sol format pe pietrișuri calcaroase sau predominant calcaroase, care are o fertilitate slabă sau mijlocie.
Sapă țăranii în branciogul sterp al dealurilor (ODOB.). • pl.
-uri. / etimol. nec. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
branciog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)brancióg (
reg.)
s. n.,
pl. brancióguribranciog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)branciog n. șes pietros:
țăranii sapă în branciogul sterp al dealurilor OD. [Origină necunoscută].
branciog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (
Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. —
Et. nec.brancĭog (Dicționaru limbii românești, 1939)brancĭóg n., pl.
urĭ. Munt. Pămînt pĭetros.