branciog - explicat in DEX

branciog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. – Et. nec.

branciog (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ pietros.

branciog
brancióg s.n. (reg.) Sol format pe pietrișuri calcaroase sau predominant calcaroase, care are o fertilitate slabă sau mijlocie. Sapă țăranii în branciogul sterp al dealurilor (ODOB.). • pl. -uri. / etimol. nec. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)

branciog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
brancióg (reg.) s. n., pl. brancióguri

branciog (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
branciog n. șes pietros: țăranii sapă în branciogul sterp al dealurilor OD. [Origină necunoscută].

branciog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BRANCIÓG, brancioguri, s. n. (Reg.) Pământ calcaros, pietros, cu fertilitate slabă sau mijlocie. — Et. nec.

brancĭog (Dicționaru limbii românești, 1939)
brancĭóg n., pl. urĭ. Munt. Pămînt pĭetros.