brâncă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BRẤNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee.
2. (
Pop.) Erizipel.
3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară
(Salicornia herbacea) ◊ Compuse:
brânca-porcului =
a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi
(Scrophularia scopolii); b) cinsteț;
brânca-ursului =
a) crucea-pământului;
b) brădișor (
2).
4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri
(Stereum hirsutum). –
Et. nec.