bracacĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)bracácĭ n., pl.
ce (turc.
bakrağ, d.
bakyr, aramă; ngr.
bakrátzi, alb. bg.
bakrače).
Sud. Polomeac, căldare de aramă cu care femeile cară apă (purtînd cîte doŭă bracace în cobiliță):
flacăra pe fundu bracacelor. (CL. jubiliar, 1010, 206). V.
cofer.