boteza (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)botezá (botéz, botezát), vb. –
1. A (se) supune botezului. –
2. A pune nume. –
3. A muia, a îndoi cu apă. –
Mr. batiz, bătizări, megl. pătedz, pătidzare; istr. botez. Lat. baptizāre (Pușcariu 212; REW 939; Candrea-Dens., 168; DAR);
cf. alb. pakëzań, it. batteggiare (aberg.
bateza),
prov. batejar, v. fr. batoyer, cat. batejar, sp. bautizar, port. baptizar. Este cuvînt de uz general (ALR 213). Reducerea grupului
lat. pt este efectul unei disimulări a labialelor (Rosetti-Graur,
BL, III, 72); Candrea,
Élements, 9 și Pușcariu,
Lat. li., 9, încercaseră s-o explice presupunînd că termenul intrase mai tîrziu în
rom., din
it. Der. botejune, s. f. (botez);
botez s. n. (ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii; baie; apă sfințită)
botezat, s. m. (creștin);
botezătoare, s. f. (
înv., cristelniță);
botezător, adj. (care botează; Sfîntul Ioan Botezătorul);
nebotezat, adj. (
păgîn, evreu; curat, fără a fi amestecat cu apă).
Cf. Bobotează.