botă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÓTĂ1, bote, s. f. 1. Vas din doage de lemn înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele, cu o mică deschidere pe capacul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice.
2. (
Reg.) Doniță. –
Et. nec.botă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÓTĂ2, bote, s. f. (
Reg.) Bâtă. – Din
magh. bot.botă (Dicționar de neologisme, 1986)BÓTĂ s.f. Lovitură de scrimă cu floreta sau cu sabia. [< fr.
botte, it.
botta].
botă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bótă (bóte), s. f. –
1. Butoi, ciubăr. –
2. Vas de lemn, doniță. –
Var. boată. Cuvînt romanic (
it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filieră orientală (
ngr. μπότης,
alb. bote „urcior”,
bg. bota „vas de lemn”). După Miklosich,
Lexicon, 49, din
sl. bŭtarŭ „vatră”, „doagă”; pare însă cuvînt târziu în
sl. Din
per. buta „vatră”, după Popescu-Ciocănel 16. –
Der. botar, s. m. (dogar);
botcă, s. f. (celulă de fagure în care se dezvoltă matca; scobitură în trunchiul unui copac).
botă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bótă s. f. – Pic, strop, nimic.
Mag. bőtő, de la
betű „literă” (Bogrea,
Dacor., III, 728);
cf. bechi. DAR trimite eronat la
it. boto „stupid” sau
megl. buta „tont”.
botă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bótă (bóte), s. f. – Băț, toiag, par. –
Var. boată. Mag. bot (DAR), din
sl. bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui
bîtă. Se folosește în
Mold. și
Trans. –
Der. botaș, s. m. (hăitaș);
botcă, s. f. (
bobîrnac), pe care DAR îl derivă de la
botă „butoi”;
botei (
var. botău),
s. n. (turmă), pus în legătură de Diculescu,
Elementele, 444, cu
gr. βότον, și cu
botă de Drăganu,
Dacor., VI, 263;
botie, s. f. (inflorescență).
botă (Marele dicționar de neologisme, 2000)BÓTĂ s. f. lovitură la scrimă cu floreta sau cu sabia. (< fr.
botte)
botă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÓTĂ1, bote, s. f. 1. Vas de lemn, înalt ca o cofă și înfundat la amândouă capetele, cu o mică deschidere în fundul de deasupra, care servește pentru transportarea apei sau pentru păstrarea băuturilor alcoolice.
2. (
Reg.) Doniță.
botă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÓTĂ2, bote, s. f. (
Reg.) Bâtă. –
Magh. bot.botă (Dicționaru limbii românești, 1939)1) bótă f., pl.
e (rudă cu
bute. D. rom. vine bg.
bota, putinică de ținut ĭaurt. și poate și alb.
bóte, urcĭor, care poate fi și it.). Munt. Mold.
Fedeleș, putinică cu capac și cu fundu eliptic de dus apă la cîmp ținînd-o atîrnată. Trans.
Doniță (cofă) de dus apa. – În Olt. boată (cu capac și fund eliptic).