bonetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BONÉTĂ, bonete, s. f. 1. Acoperământ de cap confecționat din pânză sau din stofă, fără boruri sau cozoroc, purtat de femei, de copii, de bucătari, medici, laboranți, militari etc.
2. (În sintagma)
Bonetă frigiană = un fel de căciuliță de lână cu vârful îndoit înainte, devenită în timpul Revoluției Franceze (1789-1794) simbol al libertății. – Din
fr. bonnet.bonetă (Dicționar de neologisme, 1986)BONÉTĂ1 Scufie pe care o poartă mai ales copiii și bătrânii; tichie de medic, de bucătar etc. ♦ (
Mil.) Acoperământ de cap fără cozoroc. ◊
Bonetă frigiană = v.
frigian. [Var.
bonet s.n. / < fr.
bonnet].
bonetă (Dicționar de neologisme, 1986)BONÉTĂ2 s.f. (
Mar.) Velă ajutătoare, care se instalează numai pe vreme bună la extremitatea velelor pătrate. [Cf. engl.
bonnet, fr.
bonnette, it.
bonnetta].
bonetă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bonétă (bonéte), s. f. – Căciuliță, tichie. –
Var. bonet. Fr. bonnet.bonetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)BONÉTĂ1 s. f. 1. scufie pe care o poartă copiii și bătrânii; tichie. 2. (mil.) acoperământ de cap fără cozoroc. (< fr.
bonnet)
bonetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)BONÉTĂ2 s. f. velă îngustă, suplimentară, care se instalează numai pe vreme bună la extremitatea velelor pătrate. (< fr.
bonnette)
bonetă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BONÉTĂ, bonete, s. f. 1. Scufie înnodată sub bărbie. ♦ Tichie de pânză albă purtată de medici, de laboranți, de bucătari etc.
2. Acoperământ de cap fără cozoroc, de formă lunguiață, purtat de militari.
3. (În
expr.)
Bonetă frigiană = acoperământ de cap, purtat în antichitate de sclavii eliberați și adoptat în timpul revoluției franceze din 1789, ca simbol al libertății. –
Fr. bonnet.bonetă (Dicționaru limbii românești, 1939)*bonétă f., pl.
e (fr.
bonnet). Tichie, scufie (p. copiĭ, bolnavi și babe).
bonetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bonétă s. f.,
g.-d. art. bonétei; pl. bonétebonetă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bonetă f.
1. căciulă;
2. căiță, scufie.