boi - explicat in DEX

boi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BO͹, boiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A vopsi. 2. Refl. (Peior.; despre femei) A se farda, a se sulimeni. 3. Tranz. (Reg., fam.) A înșela, a păcăli. – Din boia (derivat regresiv).

boi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOI², boiuri, s. n. (Pop.) Trup, statură, înfățișare, fizionomie. – Din tc. boy.

boi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bói (-iuri), s. n. – 1. Talie, trup, statură. – 2. (Rar) Rasă, castă. – Mr. boe. Tc. boy (Șeineanu, II, 57; Lokotsch 327; Ronzevalle 54), sau cuman. boy (cf. Kuun 111); cf. ngr. μπό(γ)ι, alb. bojë (Meyer 40), bg. boi. Sensul al doilea ar putea fi rezultatul unei confuzii cu soi.

boi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BO͹, boiesc, vb. IV. Tranz. 1. A vopsi. ♦ Refl. (Peior., despre femei) A se farda. 2. (Fam.) A înșela, a păcăli. – Din boia.

boi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOI², boiuri, s. n. (Pop.) Trup, statură; făptură. ♦ Înfățișare, fizionomie. – Tc. boy.

boi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
boi, boiesc v. r. (peior.) a se farda excesiv

boĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
boĭ n., pl. urĭ (turc. boĭ, statură, fir, iță; ngr. bói, alb. bg. sîrb. boĭ). Rar. Statură, talie, corp. Vechĭ. Figură, înfățișare. Fir, iță.

boi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
boi¹ (pop.) s. n., pl. bóiuri

boi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
boí² (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. boiésc, imperf. 3 sg. boiá; conj. prez. 3 să boiáscă

boì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
boì v. 1. a vopsi sau a colora stofe, lână, ață, etc.: lânuri boite fel de fel CR.; 2. pop. a înșela: bine l’am boit ! 3. a se drege la față: am boit-o cu roșu AL. [V. boia].