bobleț - explicat in DEX

bobleț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BOBLÉȚ, -EÁȚĂ, bobleți, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău. – Cf. bobletic.

bobleț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bobléț (bobleáță), adj. – Prost, netot, tont. – Var. boblete, bobletic. Creație expresivă (cf. Iordan, BF, II, 183). Etimologia propusă de Körting 1173, din lat. *balbaticus, este „fantastică” (Densusianu, Rom., XXXIII, 275). Nu este mai puțin nici cea a lui Pascu, Suf., 70 (calabr. babbu „prost”). Bogrea, Dacor., II, 652, nu pare să fi venit cu o soluție mai bună, cînd se referă la lat. apoplecticus. În sfîrșit, Densusianu, GS, IV, 152, pleacă de la un sl. *vablec, der. de la o rădăcină vab- „a înșela”, și atestat numai în forma vabec. În realitate este o formă reduplicată a rădăcinii expresive ble-, cf. bleau.

bobleț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BOBLÉȚ, -EÁȚĂ, bobleți, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău.

bobleț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
bobleț, -eață, bobleți, -ețe adj. (pop.) prost, tembel

bobleț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bobléț (reg.) (bo-bleț) adj. m., pl. bobléți; f. bobleáță, pl. bobléțe

bobleț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bobleț (bobletic) m. și a. greoiu, grosolan: ursul e trândav și bobletic. [Origină necunoscută]. ║ m. Zool. V. obleț.

bobleț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BOBLÉȚ, -EÁȚĂ, bobleți, -e, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prost, bleg, nătărău. — Cf. b o b 1 e t i c.