boierie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BOIERÍE, boierii, s. f. Calitate, situație de boier; rang, titlu de boier, funcție în statul medieval deținută de un boier. ♦ (
Fam.) Atitudine, trai, maniere, comportare de boier. –
Boier +
suf. -ie.boierie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BOIERÍE, boierii, s. f. (În orânduirea feudală) Calitatea de boier; rangul sau titlul de boier; funcția deținută de un boier. ♦ (În regimul burghezo-moșieresc) Poziție înaltă în ierarhia socială; putere sau avere pe care a dă această poziție. – Din
boier +
suf. -ie.boĭerie (Dicționaru limbii românești, 1939)boĭeríe f. (d.
boĭer). Demnitatea, calitatea de boĭer.
boierie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)boieríe s. f.,
art. boiería, g.-d. art. boieríei; pl. boieríi, art. boieríileboierie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)boierie f.
1. nobleță, titlul și demnitatea de boier;
2. slujbă la Curtea domnească.
boierie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BOIERÍE, boierii, s. f. Calitate, situație de boier; rang, titlu de boier, funcție în statul medieval deținută de un boier. ♦ (
Fam.) Atitudine, trai, maniere, comportare de boier. —
Boier +
suf. -ie.