blajinătate - explicat in DEX

blajinătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BLAJINĂTÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi blajin. – Blajin + suf. -ătate.

blajinătate (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BLAJINĂTÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi blajin. – Din blajin + suf. -(ă)tate.

blajinătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
blajinătáte (rar) s. f., g.-d. art. blajinătắții

blajinătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BLAJINĂTÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi blajin. — Blajin + suf. -ătate.