birnic - explicat in DEX

birnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. Contribuabil. – Bir + suf. -nic.

birnic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÍRNIC, -Ă, birnici, -e, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir. – Din bir + suf. -nic.

birnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
bírnic m. (d. bir; bg. birnik; perceptor, casier). Contribuabil, plătitor de bir.

birnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bírnic s. m., pl. bírnici

birnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
birnic m. odinioară, contribuabil: birnicii erau supuși la dări și angării. [Derivat din bir].

birnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÍRNIC, -Ă, birnici, -ce, s. m. și f. (Înv.) Persoană care era supusă la bir; p. gener. contribuabil. — Bir + suf. -nic.