birău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIRẮU, birăi, s. m. (
Înv. și
reg.) Primar rural. – Din
magh. bíró.birău (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)birắu (birắi), s. m. – (
Trans.) Primar. –
Var. birac. Mag. biró (Cihac, II, 482; Gáldi,
Dict., 107), de unde provin și
sb.,
cr.,
slov.
birov. – Cer.
birăiță, s. f. (primăriță);
birăie, s. f. (primărie).
birău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIRẮU, birăi, s. m. (
Înv. și
reg.) Primar (la sat). –
Magh. bíró.birău (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)birắu, birăi, (bdirău, birai), s.m. –
1. Primar rural. Jude comunal: „De popă și de bdirău / Tătă lumea grăie rău” (Memoria 2001: 101).
2. Conducător, șef, vătaf. ♦ Birăița, supranume în Moisei (Coman 2004: 37); Birăușu, poreclă în Bârsana (Lenghel 1979: 132). – Din magh. biró (Cihac, Gáldi, DER, DEX).
birău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)birắu (
înv.,
reg.)
s. m.,
art. birắul; pl. birắi, art. birắiibirău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)birău m.
1. Tr. primar sau judecător:
hai leliță în satul meu, că nu-i popă nici birău POP.;
2. Mold. mai marele cioplitorilor de sare la ocnă:
fată de birău, fă pe placul meu POP. [Ung. BIRÓ, judecător].
birău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIRẮU, birăi, s. m. (
Înv. și
reg.) Primar rural. — Din
magh. biró.birăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)birắŭ m. (ung.
biró).
Trans. ș.a. Primar rural.
Mold. Șef de șalgaĭ.