binecrescut - explicat in DEX

binecrescut (Dicționarul explicativ al limbii române, 1975 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BINECRESCÚT, -Ă, binecrescuți, -te, adj. Care a primit o educație aleasă; cu purtări cuviincioase. – Bine + crescut (după fr. bien-élevé). [idem DEX'84]

binecrescut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bíne-crescút (cuviincios) (copil ~) adj. m., pl. bíne-crescúți; f. bíne-crescútă, pl. bíne-crescúte

binecrescut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bíne crescút (dezvoltat bine) adv. + adj. (aluat ~)

binecrescut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BINECRESCÚT, -Ă, binecrescuți, -te, adj. Care a primit o bună educație; cu purtări frumoase. – Din bine¹ + crescut (după fr. bien-élevé).