bifurcație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. – Din
fr. bifurcation.bifurcație (Dicționar de neologisme, 1986)BIFURCÁȚIE s.f. Bifurcare; loc unde se bifurcă un drum; răscruce. [Gen.
-iei. / cf. fr.
bifurcation, it.
biforcazione, lat.
bifurcatio].
bifurcație (Marele dicționar de neologisme, 2000)BIFURCÁȚIE s. f. bifurcare; loc unde se bifurcă un drum, un râu etc. (< fr.
bifurcation)
bifurcație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare; (
concr.) locul unde se bifurcă ceva. –
Fr. bifurcation.bifurcație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bifurcáție (-ți-e) s. f.,
art. bifurcáția (-ți-a), g.-d. art. bifurcáției; pl. bifurcáții, art. bifurcáțiile (-ți-i-)bifurcație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIFURCÁȚIE, bifurcații, s. f. Bifurcare. — Din
fr. bifurcation.