bifurca - explicat in DEX

bifurca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. – Din fr. bifurquer.

bifurca (Dicționar de neologisme, 1986)
BIFURCÁ vb. I. refl. A se împărți în două (ca coarnele unei furci). [P.i. bifúrc. / < fr. bifurquer, cf. it. biforcare].

bifurca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bifurcá (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifúrcă

bifurca (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BIFURCÁ vb. refl. a se despărți în două ramuri, direcții. (< fr. bifurquer)

bifurca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri. – Fr. bifurquer.

bifurca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BIFURCÁ, pers. 3 bifúrcă, vb. I. Refl. A se despărți în două ramuri, în două direcții, în două sensuri. — Din fr. bifurquer.

bifurcà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bifurcà v. a împărți în două părți.