bifurcare - explicat in DEX

bifurcare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. – V. bifurca.

bifurcare (Dicționar de neologisme, 1986)
BIFURCÁRE s.f. Acțiunea de a bifurca și rezultatul ei; bifurcație. [< bifurca].

bifurcare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca.

bifurcare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bifurcáre s. f., g.-d. art. bifurcắrii; pl. bifurcắri

bifurcare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bifurcare f. 1. împărțire în două: bifurcarea învățământului; 2. locul unde se bifurcă: bifurcarea drumului.

bifurcare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BIFURCÁRE, bifurcări, s. f. Faptul de a se bifurca; (concr.) loc unde se bifurcă ceva; bifurcație. — V. bifurca.