bibi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BIBÍ subst. invar. (Franțuzism;
fam.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. – Din
fr. bibi.bibi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)bibi s. m. sg. 1. (
în limbajul copiilor mici) bubă, rană.
2. (
glum.) cap.
bibi (Dicționaru limbii românești, 1939)bibí interj. (ung.
bibi și
bibe, bubă, rană, bija).
Trans. Bija, „nu pune mîna, c’o pățești!”.
bibi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bibí (termen de adresare) (
înv.)
s. m.bibi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BIBÍ s. m. (
Înv.) Termen de mângâiere pentru cineva drag, iubit. — Din
fr. bibi.