beuță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEÚȚĂ, beuțe, s. f. (
Reg.) Pietricică albă și rotundă care se găsește prin râuri. – Din sl.
bioce.beuță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)béuță (béuțe), s. f.- Piatră, pietricică de rîu.
Sb. bioce „alb, albeață” (DAR). Se folosește în
Trans.beuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)béuță (beu-) s. f.,
g.-d. art. béuței; pl. béuțe