bernardin - explicat in DEX

bernardin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BERNARDÍN¹, bernardini, s. m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți; saint-bernard. – Din germ. Bernhardiner.

bernardin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BERNARDÍN², -Ă, bernardini, -e, s. m. și f. Călugăr sau călugăriță catolică din ordinul care poartă numele sfântului Bernard. – Din fr. bernardin.

bernardin (Dicționar de neologisme, 1986)
BERNARDÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor, printr-o reformă făcută de Bernard de Menthon în sec. X. [< fr. bernardin].

bernardin (Dicționar de neologisme, 1986)
BERNARDÍN s.m. Câine mare, de culoare albă cu pete roșii, originar din Alpii elvețieni, folosit mai ales pentru a descoperi drumeții rătăciți (iarna) în munți. [< germ. Bernhardiner].

bernardin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BERNARDÍN¹ s. m. câine de talie mare, viguros și musculos, alb cu pete roșii, dresat special pentru salvarea drumeților rătăciți în munți; saint-bernard. (< germ. Bernhardiner)

bernardin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BERNARDÍN², -Ă s. m. f. călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor. (< fr. bernardin)

bernardin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BERNARDÍN, bernardini, s. m. Câine mare de culoare albă cu pete roșcate, cu părul lung și ondulat, originar din Elveția și dresat pentru descoperirea călătorilor rătăciți iarna în munți. – Fr. bernardin.

bernardin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*bernardín, -ă adj. și s. Din irdinu sfîntului Bernard (care a reformat ordinu sfîntului Benedict) saŭ de la muntele sfîntului Bernard (Elveția) saŭ originar de acolo: călugăr bernardin; cîne bernardin (de talie foarte mare și deprins să umble pin zăpadă ca să descopere călătoriĭ rătăcițĭ orĭ ostenițĭ).

bernardin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bernardín s. m., pl. bernardíni

bernardin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bernardin m. 1. călugăr din tagma St. Benedict, reformată de St. Bernard; 2. câine mare cu părul lung, dresat de călugării dela St. Bernard să umble în munți după călătorii rătăciți și să-i aducă la ospiciul de acolo.