berbecuț - explicat in DEX

berbecuț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BERBECÚȚ, berbecuți, s. m. Diminutiv al lui berbec (I 1); berbecel. [Var.: bărbăcúț s. m.] – Berbec + suf. -uț.

berbecuț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BERBECÚȚ, berbecuți, s. m. 1. Diminutiv al lui berbec. 2. Becațină. [Var.: bărbăcúț s. m.]

berbecuț (Dicționaru limbii românești, 1939)
berbecúț m. Berbec mic. Est. Becațină.

berbecuț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
berbecúț s. m., pl. berbecúți

berbecuț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
berbecuț m. 1. berbece mic; 2. Mold. numele popular al becaținei (care nu cântă, ci sbiară ca berbecele).

berbecuț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BERBECÚȚ, berbecuți, s. m. Diminutiv al lui berbec (I 1); berbecel. [Var.: bărbăcúț s. m.] — Berbec + suf. -uț.