benzen - explicat in DEX

benzen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BENZÉN, benzeni, s. m. Hidrocarbură lichidă, incoloră, insolubilă în apă, extrasă din gudroanele cărbunilor de pământ sau din petrol, și care se folosește, ca decolorant, ca materie primă la fabricarea unor compuși organici etc. – Din fr. benzène.

benzen (Dicționar de neologisme, 1986)
BENZÉN s.n. Hidrocarbură lichidă incoloră obținută din gudronul de huilă și întrebuințată larg în industrie; benzol. [Pl. -nuri (s.m.) -ni. / < fr. benzène].

benzen (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BENZÉN s. m. hidrocarbură aromatică, lichid incolor, volatil, din gudronul de huilă și întrebuințată larg în industrie. (< fr. benzène)

benzen (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BENZÉN (‹ fr. {i}) s. m. Substanță chimică, cap de serie al hidrocarburilor aromatice; lichid incolor volatil, insolubil în apă, solubil în alcool în orice proporție, obținut din gazele de cocserie, din gudroanele cărbunilor de pămînt sau din fracțiile petroliere bogate în hidrocarburi aromatice; este materia primă importantă la fabricarea unor compuși organici (anilină, nitrobenzen, stiren, fenol, hexaclorciclohexan etc.), în sinteza coloranților, a medicamentelor, a parfumurilor; bun solvent. Impropriu este numit benzol.

benzen (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BENZÉN, benzeni, s. m. Hidrocarbură lichidă, incoloră, obținută din gudroanele cărbunilor de pământ sau din petrol, folosită ca decolorant, ca materie primă la fabricarea unor compuși organici etc. – Fr. benzène.

benzen (Dicționaru limbii românești, 1939)
*benzén n. (d. benzóe). Chim. Un lichid mobil incolor, cu miros plăcut, cu densitatea de 0,85. Se topește la +60 și ferbe la 830,5. Absoarbe razele ultraviolete. A fost extras de Faraday ĭar sinteza ĭ-a făcut-o Berthelot la 1865 (C₆H₆).

benzen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
benzén s. m.

benzen (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BENZÉN s. m. Hidrocarbură lichidă, incoloră, insolubilă în apă, extrasă din gudroanele cărbunilor de pământ sau din petrol, care se folosește ca decolorant, ca materie primă la fabricarea unor compuși organici etc. — Din fr. benzène.