belzebut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BELZEBÚT s. m. (
Livr.) unul dintre numele date diavolului;
p. restr. căpetenie a diavolilor. –
Cf. fr. Belzébuth.belzebut (Dicționar de neologisme, 1986)BELZEBÚT s.m. (
Liv.) Denumire dată diavolului; (
p. restr.) căpetenie a diavolilor. [Pl.
-uți. / cf. fr.
Belzébuth – demon, căpetenia duhurilor rele].
belzebut (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BELZEBUT (BAALZEBUB), divinitate cananeană și filisteană; (în „Noul Testament”) căpetenie a demonilor.
belzebut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BELZEBÚT s. m. (Livresc) Una dintre numirile date diavolului. –
Comp. fr. Belzébuth (<
gr.).
belzebut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Belzebút (demon) (
livr.)
s. propriu
m.belzebut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Belzebut m.
1. («zeul muștelor») divinitate la Filisteni;
2. căpetenia demonilor în Evanghelie.
belzebut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BELZEBÚT n. pr. m. (
Livr.) Unul dintre numele date diavolului;
p. restr. căpetenie a diavolilor. —
Cf. fr. B e l z é b u t h.