belfer - explicat in DEX

belfer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÉLFER, belferi, s. m. (Reg., fam. sau depr.) 1. Învățător; profesor. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție. – Din idiș Belfer (= germ. Beihelfer).

belfer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bélfer (bélferi), s. m. – Profesor. Germ. Beihelfer „asistent”, prin intermediul pronunțării iudaice Belfer (Borcea 178).

belfer (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÉLFER, belferi, s. m. (Reg.; fam. sau depr.) 1. Învățător, dascăl; profesoraș, dăscălaș. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție; p. ext. termen injurios la adresa cuiva. – Germ. -evr. Belfer (= germ. Beihelfer).

belfer (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
belfer, belferi s. m. profesor

belfer (Dicționaru limbii românești, 1939)
bélfer m. (germ. behelfer, saŭ beihefler, ajutător, pron. de Jidanῑ belfer). Iron. Profesor de școală jidănească. Profesoraș.

belfer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bélfer (fam.) s. m., pl. bélferi

belfer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÉLFER, belferi, s. m. (Fam.) 1. Învățător; profesor. 2. Om care se lăfăiește în lux și bogăție. — Din idiș. Belfer (= germ. Beihelfer).

bèlfer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bèlfer m. fam. pedagog ordinar, dăscălaș. [Termen luat din graiul evreo-german: BELFER = nemț. BEHELFER].