behăi - explicat in DEX

behăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei; a mehăi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. – Bee(h) + suf. -ăi.

behăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. – Din behe[he].

behăi (Dicționaru limbii românești, 1939)
béhăi și -ĭésc v. intr. (imit.) Se zice despre strigătu oilor. V. mehăĭ.

behăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
behăí (a ~) vb., ind. prez. 3 béhăie, imperf. 3 sg. behăiá; conj. prez. 3 să béhăie

behăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BEHĂÍ, béhăi, vb. IV. Intranz. (Despre capre și oi; la pers. 3) A scoate strigătul caracteristic speciei; a mehăi. ♦ Tranz. și intranz. Fig. (Despre oameni) A cânta urât, nearmonios. — Bee(h) + suf. -ăi.

behăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
behăì v. Mold. a striga ca oile.