begonie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BEGÓNIE, begonii, s. f. Gen de plante ornamentale, cultivate pentru flori și pentru frunzele lor decorative (
Begonia). – Din
fr. bégonia.begonie (Dicționar de neologisme, 1986)BEGÓNIE s.f. Plantă ornamentală cu flori frumoase și frunze mari, de diferite culori. [Gen.
-iei. / < fr.
bégonia, cf.
Begon – intendent general în San-Domingo].
begonie (Marele dicționar de neologisme, 2000)BEGÓNIE s. f. plantă ornamentală cu frunze mari, verzi sau roșii și flori albe, roz sau roșii, originară din țările calde. (< fr.
bégonia)
begonie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BEGÓNIE, begonii, s. f. Gen de plante ornamentale, cultivate pentru florile lor frumoase și pentru frunzele divers colorate
(Begonia). –
Fr. bégonia.begonie (Dicționaru limbii românești, 1939)*begónie f. (nume creat de
Plumier, mort la 1706, în onoarea lui
Begón, intendentu general din San Domingo). O plantă de ornament originară din America, cu frunze elegante și divers colorate. – În Cov.
caliacră.begonie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)begónie (-ni-e) s. f.,
art. begónia (-ni-a), g.-d. art. begóniei; pl. begónii, art. begóniile (-ni-i-)begonie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BEGÓNIE, begonii, s. f. Gen de plante ornamentale, cultivate pentru flori și pentru frunzele lor decorative
(Begonia). — Din
fr. bégonia.