bardă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÁRDĂ, bărzi, s. f. Secure cu tăișul lat și cu coada scurtă, întrebuințată mai ales la cioplitul lemnului și, odinioară, ca armă de luptă. ◊
Expr. A da (sau
a zvârli)
cu barda în lună sau
a da cu barda în Dumnezeu = a fi nesocotit.
Cioplit (
numai)
din bardă (sau
cu barda) = (cioplit) grosolan. – Din
magh. bárd.