bănui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂNUÍ, bănuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A presupune; a presimți; a întrevedea o anumită situație, o anumită soluție etc.
2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta.
3. Intranz. (
Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări.
4. Intranz. (
Reg.) A regreta, a se căi. – Din
magh. bánni.