bancrut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)
BANCRÚT, bancruți, s.m. (sil. mf. banc-).
bancrut (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BANCRÚT s.m. Bancrutar. (din germ. Bankrott)
bancrut (Dicționar de neologisme, 1986)
BANCRÚT s.m. Bancrutar. [< germ. Bankrott, cf. it. bancarottiere].
bancrut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bancrút (rar) s. m., pl. bancrúți
bancrut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bancrut m. falit.