balamuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BALAMÚC, balamucuri, s. n. Clinică pentru alienați mintali; casă de nebuni. ♦
Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din
n. pr. Malamuc.balamuc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)balamúc (balamúcuri), s. n. –
1. Ospiciu, spital de nebuni. –
2. Zarvă, larmă, dezordine. De la
Malamoc, vechea reședință a unui ospiciu în
Munt. (DAR). Folosirea eufemistică a locului de reședință substituind cuvîntul „ospiciu” este comună multor limbi,
cf. rom. Golia, Mărcuța, fr. Sainte-Anne, sau
Charenton. Deși nu-i este recunoscută această explicație, Scriban preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În
Munt. (
ALR, II, 55).
balamuc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BALAMÚC, balamucuri, s. n. Casă de nebuni; ospiciu. ♦
Fig. Gălăgie mare, dezordine. – Din
Malamuc (nume propriu).
balamuc (Dicționar de argou al limbii române, 2007)balamuc, balamucuri s. n. 1. ospiciu, casă de nebuni
2. dezordine, harababură
3. scandal; ceartă
balamuc (Dicționaru limbii românești, 1939)balamúc n., pl.
urĭ (d.
balmut, adică „locaș al dezordinii”. Unii cred c’ar veni din
Malamuc, o localitate de lîngă Gherghița, unde era balamucu care apoi s’a mutat la Mărcuța, București). Spital de nebunĭ.
Fig. Tărăboi, gălăgie, dezordine:
ce înseamnă balamucu ăsta?balamuc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)balamúc s. n.,
pl. balamúcuribalamuc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)balamuc n.
1. casă de nebuni (după ospiciul de alienați cu acelaș nume);
2. tărăboiu:
îți fac un balamuc să mă pomenești. [Vorba e identică cu
Malamuc, localitate aproape de Gherghița unde era casa de nebuni].
balamuc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BALAMÚC, balamucuri, s. n. Ospiciu. ♦
Fig. Gălăgie, dezordine mare. — Din
n. pr. Malamuc.