balama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦
Fig. (
Fam.; la
pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊
Expr. A-i (sau
a i se)
slăbi sau
a i se muia (cuiva) sau
a nu-l (mai) ajuta (sau
ține) pe cineva
balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii).
A-i tremura (cuiva)
balamalele = a se teme. – Din
tc. bağlama.