avaet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AVAÉT s. n. Impozit încasat în Țara Românească (în
sec. XVIII-XIX) de la cei care erau numiți în slujbe. – Din
tc. havaet „venituri”.
avaet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)avaét (-turi), s. n. – Impozit. Se spunea în trecut mai ales despre sumele care se încasau pentru acordarea unor functii și demnități de către Stat; și, în general, despre orice impozit. –
Var. havaet. Tc. avaid, pl. de la
arab. ‘aid „obicei” (Șeineanu, II, 29).
avaet (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)AVAET (HAVAÉT) (‹
tc.)
s. n. 1. (În
Imp. Otoman) Impozit extraordinar.
2. (În
sec. 18-19, în Țara Românească) Taxă percepută de cei numiți în slujbe.
avaet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AVAÉT s. n. (
Înv.) Impozit care se plătea pe diverse beneficii sau drepturi. –
Tc. avait „venituri”.
avaet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)avaét s. n.,
pl. avaéturiavaet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)avaet n.
1. od. taxă specială la numirea într’o funcțiune;
2. dare sau dajdie (în sens mai restrâns): taxă la o pădure, la un pod. [Turc. AVAID, venituri].
avaet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AVAÉT1, avaeturi, s. n. Impozit încasat în Țara Românească (în sec. XVIII-XIX) la numirea în funcții, pentru obținerea unor drepturi, a unor beneficii etc. — Din
tc. havaet „venituri”.