auzit (Supliment la Dicționarul explicativ al limbii române, 1988 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUZÍT s. n. Faptul de
a auzi; auz (
2), auzire. [
Pr.:
a-u-] –
V. auzi.auzit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUZÍT s. n. Auzire. ◊
Expr. Din auzite = din câte a auzit cineva de la alții. (Rar)
Pe auzite = în mod necontrolat, neverificat. [Formă gramaticală: (în
expr.)
auzite] –
V. auzi.auzit (Dicționaru limbii românești, 1939)auzít, -ă adj. Ceĭa ce e auzit.
Din auzite, auzind, pin [!] auz, pin auzire:
a cînta un cîntec din auzite, nu după note. Pe auzite, după cum aĭ auzit:
aicĭ nu merge pe auzite, ci pe văzute.auzit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!auzít (a-u-) s. n.auzit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)auzit a. aflat prin simțul auzului. ║ n. auz:
din auzite.auzit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUZÍT s. n. Auz (
2), auzire. [
Pr.:
a-u-] —
V. auzi.