autorizație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (
Concr.) Document oficial prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [
Pr.:
a-u-] – Din
fr. autorisation.autorizație (Dicționar de neologisme, 1986)AUTORIZÁȚIE s.f. Permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ♦ (
Concr.) Document care dovedește o împuternicire, un drept al cuiva. [Pron.
a-u-, gen.
-iei, var.
autorizațiune s.f. / cf. fr.
autorisation, it.
autorizzazione].
autorizație (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTORIZÁȚIE s. f. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire. ◊ înscris care dovedește o împuternicire. (< fr.
autorisation)
autorizație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune (oficială) de a face ceva; împuternicire. ♦ (
Concr.) Document prin care se dovedește un drept sau o împuternicire a cuiva. [
Pr.:
a-u-] – După
fr. autorisation.autorizație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autorizáție (a-u-, -ți-e) s. f.,
art. autorizáția (-ți-a), g.-d. art. autorizáției; pl. autorizáții, art. autorizáțiile (-ți-i-)autorizație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTORIZÁȚIE, autorizații, s. f. Permisiune, împuternicire (oficială) de a face ceva. ♦ (
Concr.) Document eliberat în acest scop. [Pr:
a-u-] — Din
fr. autorisation.