autorizare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de
a autoriza. [
Pr.:
a-u-] –
V. autoriza.autorizare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTORIZÁRE s.f. Acțiunea de a autoriza. [<
autoriza].
autorizare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de
a autoriza; împuternicire. [
Pr.:
a-u-]
autorizare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autorizáre (a-u-) s. f.,
g.-d. art. autorizắrii; pl. autorizắriautorizare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTORIZÁRE, autorizări, s. f. Faptul de
a autoriza. [
Pr.:
a-u-] —
V. autoriza.