automulțumire - explicat in DEX

automulțumire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + mulțumire.

automulțumire (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTOMULȚUMÍRE s.f. Mulțumire de sine însuși în urma unor succese, care duce la suficiență, la stagnare, la regres și la lipsă de vigilență; autoîncântare. [< auto¹- + mulțumire].

automulțumire (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AUTOMULȚUMÍRE s. f. mulțumire de sine, în urma unor succese, care duce la suficiență, stagnare; autoîncântare. (< auto¹- + mulțumire)

automulțumire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Mulțumire de sine însuși în urma unor succese (reale sau aparente), care duce la lipsă de vigilență, de atitudine autocritică, la stagnare și regres. – Din auto¹- + mulțumire.

automulțumire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
automulțumíre (a-u-) s. f., g.-d. art. automulțumírii

automulțumire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTOMULȚUMÍRE s. f. Satisfacție de sine (nu întotdeauna justificată) la care ajunge cineva, adesea fără a aștepta aprecierile celorlalți; autoîncântare. [Pr.: a-u-] — Auto¹- + mulțumire.