autoamăgire - explicat in DEX

autoamăgire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Amăgire (intenționată) a propriei persoane. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto¹- + amăgire.

autoamăgire (Dicționar de neologisme, 1986)
AUTOAMĂGÍRE s.f. Acțiunea de a se autoamăgi. [< autoamăgi].

autoamăgire (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Amăgire (intenționată) a propriei persoane. – Din auto¹- + amăgire.

autoamăgire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
autoamăgíre (a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgírii; pl. autoamăgíri

autoamăgire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUTOAMĂGÍRE, autoamăgiri, s. f. Faptul de a se autoamăgi. [Pr.: a-u-to-a-] — V. autoamăgi.