autoafirmare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de
a se autoafirma. [
Pr.:
a-u-to-a-] –
V. autoafirma.autoafirmare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTOAFIRMÁRE s.f. Faptul de a se autoafirma. [<
autoafirma].
autoafirmare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOAFIRMÁRE, autoafirmări, s. f. Faptul de
a se autoafirma. [
Pr.:
a-u-to-a-] — V.
autoafirma.