autoacuzație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. (Rar) Autoacuzare. [
Pr.:
a-u-to-a-] – Din
fr. auto-accusation.autoacuzație (Marele dicționar de neologisme, 2000)AUTOACUZÁȚIE s. f. autoacuzare. ◊ formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare. (< fr.
auto-accusation)
autoacuzație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f.,
art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)autoacuzație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [
Pr.:
a-u-to-a-] — Din
fr. auto-accusation.