autoacuzare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUTOACUZÁRE, autoacuzări, s. f. Faptul de
a se autoacuza.[
Pr.:
a-u-to-a-] –
V. autoacuza.autoacuzare (Dicționar de neologisme, 1986)AUTOACUZÁRE s.f. Acțiunea de a se autoacuza. ♦ (
Med.) Formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare. [<
autoacuza, cf. fr.
auto-accusation].
autoacuzare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)autoacuzáre (a-u-) s. f.,
g.-d. art. autoacuzắriiautoacuzare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUTOACUZÁRE, s. f. Faptul de
a se autoacuza. [
Pr.:
a-u-to-a-] —
V. autoacuza.