aurit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea
fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (
1) sau imitând poleiala aurului. ◊
Expr. Fie-ți (sau
să-ți fie etc.)
gura aurită ! = să se realizeze ceea ce spui !
A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (
1) sau auriu. [
Pr.:
a-u-] –
V. auri.aurit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea
fig.) Suflat, poleit cu aur sau imitând poleiala aurului. ◊
Expr. Fie-ți (sau
să-ți fie)
gura aurită! = să se realizeze ceea ce spui! ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur sau auriu. –
V. auri.aurit (Dicționaru limbii românești, 1939)aurít, -ă adj. Poleit cu aur. – Fals și foarte urît
daurit (după fr.
doré).
aurit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aurit n.
1. poleit, suflat cu aur:
tron aurit; 2. auriu:
cu păr aurit; 3. fig. dorit, ales:
atunci vă veți ’ntoarce la vremile aurite EM.
aurit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AURÍT, -Ă, auriți, -te, adj. (Adesea
fig.) Acoperit cu un strat subțire de aur (
1) sau imitând poleiala aurului. ◊
Expr. Fie-ți (sau
să-ți fie etc.)
gura aurită ! = să se realizeze ceea ce spui !
A avea gura aurită, se zice despre cineva care prevede cuiva realizarea unor lucruri favorabile. ♦ Cusut sau țesut cu fir de aur (
1) sau auriu. [
Pr.:
a-u-] —
V. auri.