asertoric - explicat in DEX

asertoric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Din fr. assertorique.

asertoric (Dicționar de neologisme, 1986)
ASERTÓRIC, -Ă adj. (Log.) Care are caracterul unei aserțiuni. ◊ Judecată asertorică = judecată în care se afirmă sau se neagă existența a ceva, care arată o situație de fapt fără a fi dovedită. [< fr. assertorique].

asertoric (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ASERTÓRIC, -Ă ad. (despre propoziții, judecăți) care enunță simplu ceva; cu caracter asertiv. (< fr. asertorique)

asertoric (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -e, adj. Care are caracterul unei aserțiuni, care exprimă o situație de fapt. Judecată asertorică. – Fr. assertorique.

asertoric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
asertóric (rar) adj. m., pl. asertórici; f. asertórică, pl. asertórice

asertoric (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASERTÓRIC, -Ă, asertorici, -ce, adj. (Fil.) Care exprimă un fapt real. Judecată asertorică. — Din fr. assertorique.