asediator - explicat in DEX

asediator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ASEDIATÓR, -OÁRE, asediatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) (Armată, persoană) care asediază. [Pr.: -di-a-] – Asedia + suf. -tor.

asediator (Dicționar de neologisme, 1986)
ASEDIATÓR, -OÁRE adj. (adesea s.) Care asediază. [Cf. it. assediatore].

asediator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ASEDIATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care asediază. (< it. assediatore)

asediator (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ASEDIATÓR, -OÁRE, asediatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care asediază. [Pr.: -di-a-] – Din asedia + suf. -tor (comp. it. assediatore).

asediator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
asediatór (-di-a) adj. m., s. m., pl. asediatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. asediatoáre

asediator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
asediator m. împresurător.

asediator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ASEDIATÓR, -OÁRE, asediatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) (Armată, persoană) care asediază. [Pr.: -di-a-] — Asedia + suf. -tor.