argumentație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [
Var.: (
înv.)
argumentațiúne s. f.] – Din
fr. argumentation, lat. argumentatio, -onis.argumentație (Dicționar de neologisme, 1986)ARGUMENTÁȚIE s.f. Argumentare. [Gen.
-iei, var.
argumentațiune s.f. / cf. fr.
argumentation, lat.
argumentatio].
argumentație (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARGUMENTÁȚIE s. f. totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. (< fr.
argumentation, lat.
argumentatio)
argumentație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [
Var.: (
înv.)
argumentațiúne s. f.] –
Fr. argumentation (
lat. lit. argumentatio, -onis).
argumentație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argumentáție (-ți-e) s. f.,
art. argumentáția (-ți-a), g.-d. art. argumentáției; pl. argumentáții, art. argumentáțiile (-ți-i-)argumentație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGUMENTÁȚIE, argumentații, s. f. Argumentare. [
Var.: (
înv.)
argumentațiune s. f.] – Din
fr. argumentation, lat. argumentatio, -onis.